Umbră furişată
O, umbră de moarte furişată în crâng, O, taină-n crepuscul de amurg concret Poate-ai ajuns cu Dumnezeu la un târg Să-ţi deie sufletul meu trist de poet.
Vii cu zâmbet giocondic înflorit de crin Să-mi dai sărut tandru şi dulce de iudă Ca să mă dai pieirii pentru prea puţin, Să poţi face destinului meu în ciudă.
Cel crud şi viclean la mine te-a trimis Cu chipul tău de înger reciclat şi rău Să-mi iei sufletul, să mă faci proscris, Bun de aruncat ca o zdreanţă, în hău!
Că-n inima mea de flacără albastră Ca un vierme-n crisalidă ţi-ai făcut culcuş, Să pleci apoi ca un fluture, sau pasăre măiastră Şi-n locul tău să laşi un ascuţit ţăruş.
De zbuciumul meu şi cerul o să crape Ca un tavan ud scăldat în sudoare Ce-ntr-o zi, prăbuşindu-se, o să mă-ngroape În cioburi deşarte de lume şi-n neagră uitare.
