Construirea unei ”prietenii” cu Dumnezeu

„Omul cu gând rău este urât de Domnul, iar de cei drepți El este mai aproape” (Proverbe 3.32). „Supuneți-vă lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și Se va apropia și El de voi. Curățiși-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă inimile, voi cei îndoielnici” (Iacov 4, 7-8) Tu eşti atât de aproape de Dumnezeu, cât alegi să fii. Ca şi orice altă prietenie, tu trebuie să faci ceva pentru a dezvolta o prietenie cu Dumnezeu. Nu va apare întâmplător. Cere dorinţă, timp şi energie. Dacă tu vrei o convecție adâncă, mai intimă cu Dumnezeu tu trebui să înveţi că în mod corect, cinstit, tu trebuie să împărtăşeşti simţirile tale cu El, trebuie să te încrezi în El când El îţi cere ceva, să înveţi să ai grijă de ceea ce El are grijă şi să doreşti prietenia cu El mai mult decât orice altceva. Eu trebuie să aleg să fiu sincer cu Dumnezeu. Prima cărămidă a unei prietenii adânci cu Dumnezeu este o sinceritate totală – despre căderile şi simţirile tale. Dumnezeu nu aşteaptă de la tine să fii perfect, dar El pretinde să fii sincer. Nici unul din prietenii lui Dumnezeu din Scriptură nu au fost perfecţi. Dacă perfecţiunea ar fi o cerinţă a prieteniei cu Dumnezeu, noi niciodată nu am fi capabili să fim prietenii Lui. Ca dovadă, datorită harului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos este numit în Scriptură „prietenul păcătoşilor” (Matei 11.19). În Scriptură prietenii lui Dumnezeu au fost sinceri cu simţirile lor, mai puţin plângându-se, îndoindu-se, acuzând, şi argumentând cu Creatorul lor. Dumnezeu, de altfel, nu este deranjat de o deschidere totală, ci dimpotrivă, chiar o încurajează. Dumnezeu îi permite lui Avraam să-l chestioneze şi să-l provoace de a împiedica distrugerea oraşului Sodoma. Avraam, am putea spune că întrece limitele bunului simţ, în cererea adresată lui Dumnezeu în a salva oraşul de la distrugere, negociind cu Dumnezeu de la a găsi cinzeci de oameni neprihăniţi până la a găsi măcar zece. Dumnezeu, la fel, a ascultat cu răbdare multe acuzaţii ale lui David nedrept fiind, trădând şi abandonându-şi poziţia. Dumnezeu nu l-a dat la o parte pe Ieremia când el a pretins că Dumnezeu nu-l tratează cum vrea el. Lui Iov i-a permis să-şi dea drumul amărăciunilor lui în timpul experienţelor tragice avute, şi la sfârşit, Dumnezeu îl apără pe Iov pentru că a fost sincer, şi mustră prietenii lui Iov pentru neautenticitatea acuzaţiilor lor. Dumnezeu le-a zis: „n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov” (Iov 42, 7) În mod sincer şi într-un mod cu totul special, Dumnezeu a arătat lui Israel o prietenie deschisă, chiar dezgustat fiind de nesupunerea lui. El a promis lui Moise că îşi va ţine promisiunile să dea Ţara Promisă Israeliţilor, dar El nu a acceptat nici un compromis cu ei în deşert! Dumnezeu s-a săturat, şi i-a făcut cunoscut lui Moise exact ceea ce El a simţit. Lui Moise, vorbindu-i ca unui „prieten”, Dumnezeu îi răspunde foarte direct, deschis: Domnul a zis lui Moise: „Du-te, şi porneşte de aici cu poporul, pe care l-ai scos din ţara Egiptului; Suie-te în ţara unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.”… Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor şi lui Israel:, Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi... Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.… (Exodul 33.1-10). Poate Dumnezeu accepta o astfel de sinceritate şi deschidere totală din partea ta? Cu siguranţă! Prietenia adevărată se zideşte în destăinuiri. Ceea ce ţi se pare că este mai ascuns de faţa lui Dumnezeu, aceea este foarte autentic. Dumnezeu ascultă cuvintele pătimaşe ale prietenilor săi; El este plictisit de banalităţi promise şi pioase. Ca să fii prietenul lui Dumnezeu, tu trebuie să fii cinstit cu Dumnezeu, împărtăşind cu El adevăratele simţiri, nu ceea ce gândeşti sau zici la suprafaţă. Tu trebuie să-ţi mărturiseşti anumite mânii şi resentimente, lui Dumnezeu pentru domenii clare din viaţa ta când tu crezi că ai înşelat sau ai dezamăgit. Până nu ne maturizăm suficient, să înţelegem că Dumnezeu foloseşte orice pentru binele vieţilor noastre, noi ascundem resentimentele de Dumnezeu prin aparenţă, retragere, rugăciuni neascultate, dureri vechi, şi alte lucruri pe care le-am schimba dacă am fi maturi. Oamenii îl blamează pe Dumnezeu pentru durerea ce le-o cauzează alţii. Amărăciunea este cea mai mare barieră în calea prieteniei cu Dumnezeu: Cum să doresc să fiu prieten cu Dumnezeu dacă El a permis să mi se întâmple aceasta? Antidotul, desigur, este să realizezi că Dumnezeu întotdeauna acţionează în interesul tău suprem chiar şi atunci când este dureros şi tu nu înţelegi aceasta. Dar, dând la o parte resentimentele tale şi dezvăluindu-i simţirile tale, descoperi primul pas spre vindecare. Aşa cum mulţi oameni din Scriptură au făcut, spune-i lui Dumnezeu exact ce simţi. Ca să ne înveţe să fim sinceri, Dumnezeu ne-a dat cartea Psalmilor – un manual de închinare, plin cu cuvinte tari, strigăte, neîncrederi, temeri, resentimente şi furii adânci combinate cu mulţumiri, laude şi mărturisiri de credinţă. Fiecare emoţie existentă este cuprinsă în Psalmi. Când tu citeşti mărturisirea plină de emoţie a lui David şi a altora, realizezi cât Dumnezeu vrea să te închini Lui – neţinând socoteală a ceea ce tu simţi. Te poţi ruga ca David: „ cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat. Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune. Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele” (Psalm 141, 2-3). Este o încurajare să ştii că toţi prietenii apropiaţi ai lui Dumnezeu – Moise, David, Avraam, Iov şi alţii – s-au confruntat cu îndoieli. Dar în loc să mascheze reaua presimţire cu banalităţi pioase ei le-au demascat cu voce tare, deschis şi public. Fiind deschis chiar, exprimându-ţi îndoială şi resentimente, tu ajungi la un pas pentru următorul nivel al intimităţii cu Dumnezeu. Eu trebuie să aleg să mă supun lui Dumnezeu în credinţă. De fiecare dată când te bazezi pe înţelepciunea lui Dumnezeu şi faci ce El zice, chiar şi atunci când nu înţelegi, tu adânceşti prietenia ta cu Dumnezeu. În mod normal nu gândim că supunerea ar fi o caracteristică a prieteniei; ea fiind rezervată relaţiei cu părinţii, ori cu şeful, ori cu ofiţerii superiori, nu cu un prieten. Oriunde, Iisus a clarificat supunerea ca o condiţie a intimităţii cu Dumnezeu. El a zis: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15.14).

Continuare în numărul următor

#ortodoxiapevaleahartibaciului #ianuarie2016