top of page

Cei mai talentați dintre cei mici, în competiție!

  • Feb 2, 2016
  • 2 min read

La Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch Agnita”, noul an începe cu rezultate frumoase în activitățile extrașcolare, aducând micilor talente o recunoaștere la nivel național și numeroase premii. Datorită unor cadre didactice inimoase, în lunile noiembrie – decembrie 2015, odată cu scrisorile către Moș Crăciun, elevii au trimis și creațiile lor la câteva competiții de marcă, în domeniul artelor plastice, dar nu numai. Rezultatele nu au întârziat să apară, odată cu începutul noului an, după o vacanță de iarnă binemeritată. Astfel, la concursul internaţional de fantezie şi îndemânare “Culorile toamnei”, printre alţi peste 3000 de copii, provenind de la 284 de şcoli din România, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Lituania, Franţa şi India s-au numărat și copiii din Agnita: un premiu I: Dragoş Braicu, cls. a IV-a C, înv. Mioara Mihăilă; 3 premii II: Darius-Andrei Tuto, cls. a III-a C, înv. Emilia Niţescu; Iulia Blanga, cls. a V-a A şi Maria Răspop, cls. a VII-a A, prof. Cornelia David; 5 premii III: Ecaterina Banu, cls. a II-a A, înv. Aurica Toma; Vlad Corduneanu, cls. a II-a C, înv. Bianca Toth; Andreea Elena Fâţan, cls. a IV-a A, înv. Viorica Târziu; Mihail Ionuţ Pasăre, cls. a III-a C, înv. Emilia Nițescu şi Remus Paragină, cls. a IV-a C, înv. Mioara Mihăilă. Concursul, aflat acum la a XII-a ediţie, s-a desfăşurat la Lipova, jud. Arad și a avut ca rezultat publicarea unui catalog cu toate lucrările elevilor, publicație prin care numele elevilor agnițeni și acela al școlii au ajuns să fie cunoscute în toate cele șapte țări participante. De asemenea, la competițiile zonale de desen “În așteptarea lui Moș Nicolae” și “Iarna de poveste”, micii artiști au trimis desene, colaje, felicitări și podoabe pentru sărbători create de ei. Printre premianți, s-au numărat elevii: Ecaterina Banu, cls. I C; Anca Maya, Teodora Sasu și Vlad Corduneanu, cls. a II-a C; Cristian Nițescu, Darius-Andrei Tuto și Mihail-Ionuț Pasăre, cls. a III-a C; Alexandra Stoica, Casandra Lăcătuș și Florin Șolea, cls. a IV-a A; Sara Lungu, Dragoș Braicu, Giulia Levai și Țerbea Rodica, cls. a IV-a C. Nu sunt de neglijat nici rezultatele micilor matematicieni la concursul național “Lumina Math”, la care Dragoș Manea din clasa a IV-a C a obținut locul III pe țară, sau la concursul de orientare turistică din cadrul proiectului sportiv “Hartă, busolă, inteligență, natură și orientare Pierre de Coubertin”, unde Victor Păculea din clasa a IV-a C s-a clasat pe locul al II-lea. Toate concursurile se regăsesc în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale și Regionale, fiind coordonate la nivel de școală de către doamnele învățătoare Emilia Nițescu și Mioara Mihăilă. După faptă, și răsplată! La întoarcerea din vacanță, luni, 18 ianuarie, a avut loc, la CDI, premierea câștigătorilor. Premiile, sub forma unui rucsăcel cu dulciuri, culori și alte rechizite, au fost oferite de către Serviciul de Voluntari Agnita, fiind menite să îi ajute pe cei mai talentați dintre cei mici în exersarea pasiunilor lor.

.

 
 
 

Comments


Categorii
Ediţia curentă
bottom of page