top of page

Taina Sfântului Maslu la parohia Noiștat, de sărbătoarea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

  • Writer: Hartibaciului Gazeta
    Hartibaciului Gazeta
  • Nov 28, 2015
  • 1 min read

Anul acesta Sărbătoarea Sfinților „Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost prăznuită Duminică 8 Noiembrie, prilej cu care s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, deoarece Sfinții Arhangheli sunt ocrotitorii Sfântului locaș din Noiștat. Taina Sfântului Maslu este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su¬fletească, iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav. Urmând îndemnul Mântuitorului de a ne iubi unii pe alții și de a fi solitari unii cu alții, în cadrul acestei slujbe s-au pomenit și cei în suferință din spitale care suferă și pătimesc în urma incendiului de la clubul ”Colectiv”.

 
 
 

Recent Posts

See All
Editorial

Unii dintre dumneavoastră, citind informările poliției, veți spune că poliția nu face altceva decât să facă controale rutiere toată ziua....

 
 
 
Categorii
Ediţia curentă
bottom of page