Familia în perspectiva Sf. Ioan Gură de Aur (I)
Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. – ne spune Sf. Ap. Pavel în epistola către Corinteni în cap. 12, versetul 5. Iată dar pentru ce biserica noastră ortodoxă îmbrățișează și în același timp propovăduiește învățăturile sfinților părinți care și-au închinat întreaga lor viață lui Hristos. Perdicile, catehezele, cuvintele de învățătură, propovăduirea Cuvântului nu vin de aiurea, din auzite sau din gândirea fiecăruia – cum fac alte așa-zise biserici – ci ele ne sunt tâlcuite și explicate în mod direct de cei care în primele veacuri au îndeplinit exact porunca liturgică “toată viața noastră lui Hristos Dunezeu să o dăm”, și cei pentru care noi credincioșii ne putem lăuda (cum ne spune Sf. Ap. Pavel) adică sfinții părinți ai bisericii noastre. Hristos a ridicat cununia la rangul de taină iar sfinții părinți au explicat această îndumnezeire a ei și de aceea cuvântul nostru de astăzi se oprește la învățăturile Sf. Ioan Gură de Aur despre Taina Cununiei. Dar să vedem ce este famia? Este “chipul lui Dumnezeu, însuși” spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Taina Cununiei unește un bărbat și o femeie, îi “încununează într-un trup”, încât cei doi devin una. Metoda aceasta a căsătoriei trebuie înțeleasă ființial, ei doi rămânând totuși două persoane, dar intr-o unitate ontologică. Sfânta Treime este prototipul căsătoriei. Dumnezeu nu este o singură persoană și nu poate fi conceput decât în Treime de persoane. De aceea a spus: “nu e bine să fie omul singur” (Fac. 2, 18), după care “bărbat si femeie i-a făcut pe ei și a chemat numele lui om” (Fac. 1, 27). Sfântul Ioan Gură de Aur comentează astfel: “vorbind de doi, Dumnezeu vorbește de unul singur”. Astfel, omul este întreg, ființial vorbind, numai în dualitatea bărbat-femeie. Monahismul este o înfrângere a firii omenești. Dar aceasta deoființime a cuplului conjugal își are sensul numai în iubire.. Iubirea presupune două persoane, două eu-uri, care se iubesc pe temeiul reciprocității, încat cele două eu-uri devin una în iubire, dar rămânând neconfundate între ele: “cel iubit este pentru cel ce iubește identic cu sine” spune Sfântul Ioan Gură de Aur, și mai departe “însușirea iubirii este de așa fel, ca cel ce iubește si cel iubit nu par să formeze două persoane deosebite, ci un singur om”. Această iubire, prin Taina Cununiei, unește pe bărbat și pe femeie într-un trup, într-o biserică mică, cum se exprimă același sfânt părinte: “căsătoria este un chip tainic al Bisericii”. Prin cununie Hristos devine izvor si putere transfiguratoare a vieții conjugale, modelând și sfințind familia. În Hristos iubirea dintre soți se intensifică, se adâncește, primește și dăruiește, se înnobilează continuu, si mai presus de toate, se îndumnezeiește. De aceea scrie Apostolul: “Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Ef. 5, 32). Astfel căsătoria capătă caracter teandric, având în centru dragostea în Hristos. Dacă pentru monahi relația cu Dumnezeu este nemijlocită, ei părăsind, din iubire de Dumnezeu, toate ale lumii, pentru cei căsătoriți Hristos se descoperă prin har, prin celălalt. Cei doi privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul, și acest “altul” este iubirea Lui, care e darul harului. În celălalt sălășluiește chipul lui Dumnezeu si de aceea celălalt ni se arata vrednic de o iubire nesfârșită. De aceea creștinul căsătorit nu se lipsește de urcușul duhovnicesc, de sfințenie și unirea cu Dumnezeu. Concepția Sfantului Ioan Gura de Aur despre căsătorie nu este sistematică pentru că nu-și propune să ofere o schemă cuprinzătoare a ei, dar aceasta nu înseamnă că este lipsită de originalitate. Ea reflectă demersul gândirii lui, de a raspunde diferitelor probleme și provocări ce apar de fiecare dată în viața omului. Mărturisirea din prima perioadă a vieții lui, adică fecioria are prioritate (chiar și temporală) față de căsătorie, cu sublinierea că și prima pereche de oameni putea să trăiască în Grădina Raiului o viață îngerească fără nevoia instinctului sexual. Într-adevăr pe temei biblic unirea trupească este posterioară căderii, iar Sf. Ioan Gură de Aur a interpretat acest fragment ca profeție. După părerea sa răspândirea neamului omenesc nu ar presupune căsătoria, de vreme ce ar fi fost suficientă intervenția directă a lui Dumnezeu, Creatorul omului. Începutul căsătorie este așadar localizat în textele de la Facere, ce urmează imediat după relatarea alungării protopărinților din Paradis; astfel căsătoria ar urma cronologic căderii ca și consecință a păcatului, cădere ce este și cauză a morții ca pedeapsă. (va urma).
