top of page

SĂRBĂTOARE LA BRUIU

Zilele culturale organizate de Consiliul Judeţean Sibiu dedicate Văii Hârtibaciului, au ajuns la marginea judeţului, în localitatea Bruiu, unde oamenii sunt bucuroşi de oaspeţi, mai ales dacă aceştia sunt personalităţi politice şi administrative.

S-au bucurat bruienii că autoturismele de lux au făcut cunoştinţă cu drumul de piatră şi asfalt găurit, aducându-i în mijlocul lor pe preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul Ovidiu Sitterli, parlamentarul Ioan Axente şi Constantin Şovăială vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Acelaşi drum l-au parcurs şi membrii ansamblului Cindrelul Junii Sibiului veniţi la spectacolul intitulat „Obiceiuri şi tradiţii” pe care l-au deschis cu o suită de dansuri din Banat.

Lumea s-a bucurat să-i vadă pe scena căminului din satul lor pe îndrăgiţii solişti şi dansatori ai renumitului ansamblu pe care, până acum i-au admirat numai pe sticla televizorului. S-au bucurat bruienii să-i revadă şi pe artiştii ansamblului Cununa din Agnita invitaţi şi aceştia la minunatul spectacol.​​

Bucuria cea mai mare au avut-o totuşi când pe scenă au urcat fetele şi băieţii din satul lor care, păstrând obiceiul şi tradiţia, au readus jocurile străbune, Muşamaua şi Brâul. Tot aşa cum s-au bucurat ascultând cântece de pe Valea Hârtibaciului prezentate de consăteanul lor Radu Dragomir care a cântat şi în duet cu Ioana Bogdan.

Afară, la umbra pavilioanelor, tinerii elevii ai Şcolii populare de Arte şi Meserii „Ilie Mincu” au prezentat minunate lucrări artizanale reprezentative pentru Ţara Oltului, lucrate de ei sau de înaintaşii lor.

Pentru o zi Bruiul a ieşit din liniştea tradiţională, locuitorii lui s-au bucurat de spectacol şi speră ca drumurile spre satul lor să devină mai accesibile, mai uşor de străbătut de cei plecaţi prin Sibiu, Făgăraş şi Agnita ori prin Spania, Italia şi Germania.

​​

Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page