CÂNTECE DE CĂTĂNIE

COPIL FRUMOS, CU OCHI SENINI,

De ce tot plângi şi tot suspini?

Da eu plâng şi spun oricui

Că sânt copilu’ nimurui.

Al nimurui pe-acest pământ,

Tatăl meu zace-n mormânt.

La Mărăşeşti, tătuţu’meu,

Cu arma-n mână, ca un leu,

Lua puşca si crunt lovea,

In orice-atac el nu lipsea.

Dar un obuz mi l-a lovit,

Ca un erou a şi murit,

Lăsându-şi sorţii pe ai lui,

Pe min’-copilu’ nimurui.

Biata mamă , când auzea,

De plânsete înnebunea.

Sărmana, după două luni,

Muri-ntr-o casă de nebuni.

Da eu tot plâng şi spui oricui

Că sânt copilu’ nimurui.

Al nimurui pe-acest pământ,

Părinţii mei zac in mormânt.

Dobre Vica, 65 de ani,Retis, 24 IV1979

VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ,

Mult mi-i inima amară,

Ca io sânt străin în ţară.

Că ies plugurile din sat

Fără de nici-un bărbat.

Nu mai vezi tineri la plugu,

Nice patru boi la jugu.

Plugu’-două vaci îl trag,

De coarne ţine-un moşneag;

Ş-o nevastă supărată

Strigă la vaci câteodată

Şi aşteaptă ca să scrie

Soţu’ ei din cătănie.

Mulţi copii pe lume-odată

Nu ştiu cine le-o fost tată..

Dobre Vica, 65 de ani, Retiş, 24 IV 1979

#iunie2015