CÂNTECE DE CĂTĂNIE
COPIL FRUMOS, CU OCHI SENINI,
De ce tot plângi şi tot suspini?
Da eu plâng şi spun oricui
Că sânt copilu’ nimurui.
Al nimurui pe-acest pământ,
Tatăl meu zace-n mormânt.
La Mărăşeşti, tătuţu’meu,
Cu arma-n mână, ca un leu,
Lua puşca si crunt lovea,
In orice-atac el nu lipsea.
Dar un obuz mi l-a lovit,
Ca un erou a şi murit,
Lăsându-şi sorţii pe ai lui,
Pe min’-copilu’ nimurui.
Biata mamă , când auzea,
De plânsete înnebunea.
Sărmana, după două luni,
Muri-ntr-o casă de nebuni.
Da eu tot plâng şi spui oricui
Că sânt copilu’ nimurui.
Al nimurui pe-acest pământ,
Părinţii mei zac in mormânt.
Dobre Vica, 65 de ani,Retis, 24 IV1979
VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ,
Mult mi-i inima amară,
Ca io sânt străin în ţară.
Că ies plugurile din sat
Fără de nici-un bărbat.
Nu mai vezi tineri la plugu,
Nice patru boi la jugu.
Plugu’-două vaci îl trag,
De coarne ţine-un moşneag;
Ş-o nevastă supărată
Strigă la vaci câteodată
Şi aşteaptă ca să scrie
Soţu’ ei din cătănie.
Mulţi copii pe lume-odată
Nu ştiu cine le-o fost tată..
Dobre Vica, 65 de ani, Retiş, 24 IV 1979
