Casa noastră
Casa noastră, tată, se surupă
Pe un fundal de mari singurătăţi.
Casa noastră, mumă, cade-n râpă.
Puii veşniciei au acum mustăţi.
Şi din a cerului albă grădină
Luceafărul ieşit-a ca să-mi spuie
Clipind cu ne-nţeleasa lui lumină
De-o răstignire-n şapte cuie.
Din ceţuri ruginite cade teama…
Ce grav prohod e tata azi
Şi ce durere mare este mama!
Surorile sunt ciute printre brazi
Ca un destin şi un blestem de-a valma
Printre popoarele pierdute de nomazi...
