top of page

Stimate domnule Dr. Bernd Fabritius,

  • May 5, 2015
  • 2 min read

Urmare adresei dumneavoastră, înregistrată la Consiliul Județean Sibiu cu nr.3424/2015, referitoare la situația linei feroviare cu ecartament îngust Sibiu - Agnita (Mocanita), vă asigurăm de tot interesul instituției noastre pentru găsirea unor soluții viabile pentru reabilitarea acestui obiectiv turistic, clasificat ca monument instoric din anul 2007.

De asemenea, vă comunicăm faptul că suntem de acord cu extinderea parteneriatului în cadrul Asociației Consortiului pentru Dezvoltare Interregională Sibiu - Agnita”, prin aderarea Județului Sibiu și a altor comune de pe Valea Hartibaciului, precum și cu preluarea în proprietate și/sau administrare de către acest Consoriu a tuturor bunurilor mobile și imobile aferente căii ferate, în măsură în care vom reuși să identificăm posibile surse de finanțare pentru promovarea investiției.

Având în vedere costurile mari de reabilitare și întreținere a acestui monument istoric, considerăm că singură soluție pentru finanțare este accesarea fondurilor europene, iar Consorțiul să își asume responsabilitatea implementării proiectelor și asigurării sustennabilitatii acestora, conform reglementărilor europene.

În acest sens, Consiliul Județean a trimis o adresă către Ministerul Transporturilor pentru a solicita informații suplimentare privind posibilitatea acordării de finanțări nerambursabile pentru reabilitarea căii ferate Sibiu-Agnita prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. În cazul în care răspunsul autorităților competențe va fi unul afirmativ, vom face demersurile de aderare la Asociația Consortiul pentru Dezvoltare Interregională Sibiu-Agnita” și de accesare a fondurilor nerambursabile. Totodată, consinderam faptul că doar investițiile pentru reabilitarea căii ferate cu ecartament îngust și eventual a gărilor existente, nu vor asigura succesul acestui proiect. Pentru a crea un traseu turistic viabil este nevoie de un proiect integrat care să prevadă investiții și în infrastructura de agrement, menită să starneascfa interesul turiștilor și să ofere activitate traseului creat.

Apreciem interesul dumneavoastră pentru susținerea acestui proiect și vă asigurăm că, în cazul unui răspuns favorabil din partea Ministerului transporturilor, Consiliul Județean Sibiu vă face toate demersurile necesare obținerii finanțării și implementării proiectului, precum și pentru implicarea activă a tuturor membrilor Consorțiului pentru asigurarea sustenabilității acestuia.

Preşedinte Ioan Cindrea

Secretarul judeţului Iordan Nicola

 
 
 

Comments


Categorii
Ediţia curentă
bottom of page