Filozofia copiilor sunt întrebările

Saltimbancii vieţii nu sunt nebunii,

Ci chiar filozofii, înţelepţii, bătrânii,

Savanţii, cărturarii, ce încearcă în fală

Să-i înveţe pe oameni luxul vieţii spoială.

Nebunii sunt cei ce spun adevărul.

Prin ei, alegoric, se arată răspărul

În care îşi aruncă, meschină, făpturile

Viaţa, încurcând dragostea cu urile.

Păziţi-vă sufletul închis în etuve! –

Perorează monoton minţile pleşuve,

Înţărcând de timpuriu omenirea în sere,

Oferind în schimb teorii efemere.

Dar nebunii sunt acele seminţe din şanţuri,

Voluptuos crescute departe de lanţuri,

De lanţuri din aur, de-nscrisuri străvechi,

Pictate, opace, pe ochi şi urechi.

Căci viaţa-n disecţii cu public întinsă

E doar un cadavru-ntr-o lume închisă,

Iar legile ei, fără alternativă,

Oferă doar moduri de retrospectivă.

Aceasta e viaţa! – spun prinşii în lauri.

Cei liberi îi râd, hoinărind pe coclauri,

Căci, neînţeleşi, li se spune nebuni,

Dar ochii le sunt primeniţi cu-alte lumi.

Uitându-şi în fiece clipă trecutul,

Extatici privesc înspre Neapărutul

În care nimic n-are nume, încă, nici legi,

Iar viaţa nu-i una, ci râuri întregi

De soare, de noapte, de-ngheţ şi pârjol

Ce umple tot ceea ce logic e gol.

Vedeţi – spune unul. Iar altul aude.

Şi altul doar simte, cu formele-i nude.

Şi fiece-n parte ei sunt mai bogaţi,

Râzând împreună – veridicii fraţi.

Căci n-au să-şi împartă o singură viaţă

Şi nici ştreang să-şi lege a logicii faţă.

Căci viaţa nu-i decât un semn de-ntrebare.

În fiece clipă se naşte-o mirare.

Şi cum să existe răspuns desluşit

Când încă sfârşitul nu fus-a rostit?

Păstraţi lângă voi pentru finele lumii

O candelă-aprinsă prin vieţi de nebunii

Ce rup libertatea din vagi bălării,

Siliţi să reziste, dar veşnic copii.

Căci…

Filozofia copiilor sunt întrebările,

fiindcă ei n-au avut încă timpul să devină destul de impuri

pentru a-şi plăsmui singuri răspunsuri logice

şi a crede în adevărul lor unic şi absolut.

Cluj Napoca, 1995

#aprilie2015