top of page

MUSAFIRI LA LOLE

Peste 220 de lole au participat la parada din acest an spre bucuria agniţenilor şi mai ales spre admiraţia numeroşilor turişti care vin din ce în ce mai mulţi să vadă minunatul spectacol „Fuga lolelor” din Agnita.

În acest sens este lăudabilă iniţiativa instituţiilor de învăţământ din Agnita care realizând proiecte pentru promovarea tradiţiilor au avut parte de musafiri speciali veniţi să vadă, să se mire şi să se bucure de acest spectacol.

Un asemenea proiect intitulat „Obiceiuri şi tradiţii săseşti”, realizat şi coordonat de profesorii Rodica Creţu, Andreea Godan şi Ioan Creţu, având ca parteneri Grădiniţa cu PP Agnita, Grădiniţa cu PP nr 22 Sibiu, Gimnaziul GD Teutsc şi Muzeul Văii Hârtibaciului Agnita a adunat la parada lolelor o mulţime de prichindei din Sibiu şi Agnita.

În“Argumentul” ce vizează acest proiect, iniţiatorii lui menţionează;

“Aprecierea culturii săseaşti, dorinţa de a păstra peste veacuri crâmpeie din obiceiurile şi tradiţiile acestei culturi, dar şi regretul că prea puţini mai sunt aceia care mai încearcă să transmită mai departe aceste tradiţii şi obiceiuri, ne-a întărit convingerea să acordăm o atenţie sporită activităţilor de familiarizare a copiilor cu unele elemente tradiţionale săseşti. Considerăm că aceasta este o datorie şi o răspundere morală, deoarece majoritatea copiilor de la secţia germană provin din familii de etnie română....

Ne-am propus să desfăşurăm acest proiect cu tema “Obiceiuri şi tradiţii săseşti” deoarece numai educându-i de mici pe copiii noştri, prin diverse activităţi desfăşurate în familie şi în unităţile de învăţământ, să îndrăgească limba pe care o vorbesc şi obiceiurile acestei etnii, ne putem asigura că tradiţiile vor avea continuitate în generaţiile următoare. Acest proiect reprezintă un izvor de bucurie şi satisfacţie care creează copiilor o stare de bună dispoziţie favorabilă atât dezvoltării psihice, fizice cât şi estetice. Copiii sunt dornici să se implice în astfel de activităţi în care să se simtă importanţi, să ştie că activităţile lor contribuie la păstrarea şi preţuirea acestor comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului”

De la secţia germană a Grădiniţei nr 22 din Sibiu au participat 25 de preşcolari, 4 cadre didactice şi 35 de părinţi care s-au întâlnit la Agnita cu 15 preşcolari de la grupa germană având ca educatoare pe Robu Petronela .

Dacă la spectacolul din centru curiozitatea s-a amestecat cu teama, ce i-a ţinut lipiţi de părinţi, întâlnirea micuţilor cu un grup de lole la grădiniţă, le-a dat prilej să-şi manifeste interesul pentru costume dar mai ales pentru bice şi talăngi, mai puţin pentru măşti. După ce s-au fotografiat cu grupul de lole copiii şi părinţii au păşit în clasele grădiniţei, unde au luat loc la mesele pline cu gogoşi au fost serviţi cu ceai şi sucuri,au ascultat povestea lolelor şi li s-a descris costumul cu toate elementele lui.

Amintirea acestei vizite în Agnita va dăinui în memoria părinţilor dar mai ales a prichindeilor.

O altă vizită împortantă a fost realizată de un grup de clujeni de la Forumul Democrat al Germanilor.

Excursia de la Cluj a fost organizată de Preşedintele Forumului democrat al germanilor din Cluj Napoca, Prof. Conf. Univ. Doctor, Ioana Velica, prin Forumul democrat al germanilor din Cluj Napoca, pentru a vedea obiceiurile săseşti.

Au participat 36 de personae:reprezentanţi şi membrii ai Forumului Democrat al Germanilor din Cluj Napoca,studenti si profesori de la Colegiul Studenţesc de Performanţă Academina a Universităţii Babeş Bolyai ,Cluj Napoca şi masteranzi la Germanistică de la Modulul de Pedagogie a Universităţii Babeş Bolyai Cluj Napoca.

Au fost aşteptaţi şi însoţiţi de directorul Şcolii Gimnaziale G.D.Teutsch Agnita, prof. Floriţă Marina de prof. Creţu Ionel şi prof. Creţu Rodica. Au admirat parada lolelor spectacolul din centru şi le-au însoţit pâna la FIPA.

În sala mare a primăriei au fost primiţi de consilierii locali si de primarul Ionel Dragoman şi întâmpinaţi de un grup de lole.

După ce au vizitat oraşul şi pensiunea din centru ţării s-au opritla CDI-ul Scolii Gimnaziale G.D.Teutsch Agnita unde au fost informaţi mai detaliat despre acest obicei printr-un PPS.

S-au despărţit exprimându-si bucuria că au venit şi dorinţa de a reveni.

Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page