SĂRBĂTORILE DE IARNĂ LA NOCRICH
Între 19 decembrie 2014 – 6 ianuarie 2015 a fost o perioadă cu o mulțime de manifestări socio-culturale. Exemplificăm, mai jos, cu comentariile de se impun:
Premierea celor mai buni 3 elevi din cl. V-VIII cu câte o tabletă
Consiliul local Nocrich a aprobat suma de 3000 de lei pentru achiziționarea a 3 tablete pentru primii 3 elevi cu cele mai mari medii, în anul școlar 2013/2014, cu o comportare ireproșabilă și cu activități culturale, școlare și extrașcolare.
Asociația Culturală Nocrich a achiziționat aceste tablete și i-a premiat pe cei 3 elevi:
FÂȚAN GEORGE – cl. a V-a, CRIȘCA RODICA LUCIA – cl. a VIII-a și ANGHEL ANDRA-CORNELIA – cl. a VIII-a.(vezi foto)
Expoziția de covoare țesute la război
Asociația Culturală Nocrich, în colaborare cu Școala gimnazială Nocrich a organizat o frumoasă expoziție de covoare, expoziție dotată cu premii, în ziua de 19 decembrie 2014.
Covoarele au fost strânse cu ajutorul unui grup de 9 elevi de la școală și expuse în sala Căminului Cultural. Participanții la serbarea elevilor au primit bonuri de ordine pe care au votat numărul covorului pe care l-au considerat cel mai frumos. În urma numărării voturilor s-a stabilit următoarea ierarhie:
•Premiul I – Crișca Maria – Nocrich 217
•Premiul II – Banea Elisabeta – Nocrich 191
•Premiul III – Adam Minerva – Nocrich 20 A
•Mențiuni: Lazăr Maria – Nocrich 127 și Moraru Ana – Nocrich 204.
Au participat la vot peste 200 de persoane. Premiile, în valoare totală de 450 lei au constat în obiecte de artizanat. Elevii care au contribuit la organizarea expoziției au primit, în dar, câte un CD cu colinde. Fondurile au fost asigurate de Asociația Culturală Nocrich, președinte prof. Mihuleț Achim.
Concursul de colinde ,,Astăzi s-a născut Hristos”
Regulamentul concursului de colinde ,,Astăzi s-a născut Hristos,, a fost redactat de prof. Mihuleț Achim, în 05.12.2008. Acest regulament a fost aprobat în Consiliul local al comunei Nocrich.Concursul s-a desfășurat și înainte de 2008, fără un regulament, timp de 3 ani 9din 2005) și chiar și între anii 1990-2005, din când în când.
Fără întrerupere, concursul de colinde, s-a desfășurat între 2005-2014 deci manifestarea din 2014 se află la ediția a X-a.
La concurs s-au înscris 6 formații, cu un număr total de 91 de colindători: 3 formații din Nocrich, 2 formații din Hosman și o formație din Fofeldea.
S-au remarcat, prin prestația muzicală și costumul popular purtat, formațiile Bisericilor Ortodoxe din Fofeldea (condusă de preot Tătoiu Ioan); Hosman (condusă de doamna Stoia Elena) și Nocrich (condusă de preot Avram Aurel) toate primind premiul I (la egalitate de puncte).
Au mai primit premii și mențiuni: formația feciorilor de român din Nocrich (condusă de Banea Ioan), colindătorii de la Școala gimnazială Nocrich (instruiți de prof. Moldovan Gabriel) și ,,irozii, din Hosman (instructor, doamna Stoia Elena).
Juriul concursului a fost format din: Beleiu Nicolae – consilier; Filip Dănuț – consilier; Dragoman Teofil – consilier; Șamu Gheorghe –jr-consilier; Șușman Eleonora – reprezentantul școlii și Bărbat Bogdan – secretar.
Premiile, în cuantum total de 5000 lei, au fost acordate de președintele juriului, primarul comunei, Vișa Ionel, care a felicitat fiecare formație și pe conducătorii lor. Primarul comunei a mulțumit colindătorilor dar și spectatorilor, prezenți în număr foarte mare și a subliniat ideea că această manifestare reprezintă un adevărat eveniment, în fiecare an, și nu trebuie întreruptă.
Preotul Avram Aurel a subliniat: ,,Colindele românești de Crăciun izvorăsc direct din sufletul simplu și atașat viețuirii cu Dumnezeu și ilustrează întreaga teologie a întrupării Fiului lui Dumnezeu,,
Preotul Tătoiu Ioan a mulțumit tuturor pentru organizare și a anunțat faptul că cei 20 de colindători din Fofeldea au hotărât să doneze bisericii, premiul pe care l-au obținut, anunț primit cu aplauze de toți cei prezenți în sală.
Regretăm faptul că, la această ediție, nu s-au prezentat colindători din Ghijasa de Jos (prezenți la alte ediții) iar satul Țichindeal nu a reușit să închege un grup de colindători, reprezentanți ai satului.
Organizatorul și prezentatorul evenimentului a fost prof. Mihuleț Achim, președintele Asociației Culturale Nocrich, care a avut srijinul Consiliului local și Primăriei Nocrich, prin fondurile aprobate și prestația juriului.
Mulțumim tuturor și ,, La mulți ani!,,
Foc de tabără și artificii – de Revelion 2015
În noaptea de Revelion, pe un ger cumplit, câteva zeci de tineri s-au strâns, ca de obicei, în centrul comunei Nocrich.
Pentru început s-au încălzit la focul de tabără, pregătit încă de pe zi. La ora 12 a fost organizat un spectacol superb cu artificii, care au luminat cerul, până departe.
Spectacolul, care a durat mai bine de 10 minute, a avut loc datorită Consiliului local și Primăriei Nocrich, care au asigurat fondurile necesare. Pe perioada sărbătorilor de iarnă au creeat o atmosferă deosebită și ornamentele luminoase și bradul împodobit din centrul comunei Nocrich.
Vecinătățile
Se organizează în preajma sărbătorilor de Bobotează (6 ianuarie). În Nocrich există 3 vecinătăți românești: Vecinătatea de sub vii, Vecinătatea de la cruce și Vecinătatea dealului.
Primele vecinătăți datează de pe la 1850, cu statute rescrise în 1878. Este surprinzătoare grija românilor din aceste vecinătăți, de a păstra documentele, nefiind obligați de nici o instituție a statului. Actele vecinătăților au parcurs tot felul de regimuri istorice și evenimente deosebite: stăpânirea
austriacă (habsburgică) stăpânirea imperiului austro-ungar, marea unire din 1918, perioada regatului României, regimul comunist și din 1989, regimul democratic de azi.
Vecinătatea Dealului, în care sunt membru, a luat ființă în 1939. A fost și este o vecinătate formată din cei care au venit în Nocrich din alte localități. De la început a fost o vecinătate care a acceptat schimbările din societate și s-a modernizat mereu. Astfel, încă de la început a fost acceptată ideea că la petrecerile de Bobotează să participe și femeile, lucru interzis în celelalte două vecinătăți, până nu de mult.
Vecinătatea păstrează, cu sfințenie, vechile însemne: statutul, documentele și semnul vecinătății (confecționat în 1939, din lemn de stejar, gravat cu o cruce, pe o față și cu inscripția vecinătății, pe cealaltă parte). Din inițiativa secretarului vecinătății, dr Nechiti Radu și cu acordul vecinătății s-au adoptat și alte însemne: steagul vecinătății; cocardele membrilor și mascota (un armăsar negru).
Cântecele vecinătății (Limba noastră și Ostaș român) sunt cântate în toate cele 3 vecinătăți. Textele acestor cântece dovedesc vechimea lor. Credem că acestea au cel puțin 150 de ani!
La ora 12 în seara de 6 spre 7 ianuarie, vecinătatea își cântă ,, Ionii,,. Cântecul obișnuit este ,,serenada,, ,,Pe sub fereastră curge-un râu,, care se termină cu intonarea urării ,, Mulți ani trăiască,,.
Despre activitățile vecinătăților, voi scrie, în amănunt cu altă ocazie.
La mulți ani, în noul an 2015!
Prof. Mihuleț Achim