BANUL VĂDUVEI
Se zice că trăia odată un împărat care mult pătimea de boala trufiei şi tare mult îi plăceau laudele şi măririle acestei lumi.
Într-o zi, acest împărat îşi puse un gând bun: să zidească o biserică măreaţă, ca nici o alta din ţară. Dar şi acest gând bun îl puse în căruţa trufiei, căci dădu poruncă aspră să nu ajute nimeni, cu nimic, zidirea acestei biserici. Voia, adică, să se întoarcă tot meritul şi toate laudele numai asupra lui.
Şi s-a apucat împăratul şi a chemat pe cei mai mari meşteri clăditori din împărăţie şi a zidit o biserică minunată cum nu s-a mai pomenit. Străluceau de departe aurul şi podoabele în care o îmbrăcase. Când fu gata zidirea, împăratul puse meşteri să-i scrie numele lui de ctitor în fruntea bisericii, deasupra uşii de la intrare. Şi meşterii scriseră cu slove mari, de aur: Clădit-am această biserică eu, Împăratul țării, pe toată cheltuiala mea.
Când fură toate gata, împăratul alese o zi de sfinţire a bisericii şi, la acest praznic, chemă pe toate căpeteniile împărăţiei, mulţime mare de cărturari şi norod. Când sosi ziua hotărâtă, împăratul se puse în fruntea căpeteniilor şi a oştirilor şi a norodului şi plecară cu mare alai înspre noua biserică. Dar, când ajunseră în faţa bisericii, ce să vezi? O minune! Numele împăratului era şters de pe tabla din fruntea bisericii şi în locul lui era scris aşa: Clădit-am această biserică eu, văduva N.N., pe toată cheltuiala mea.
Împăratul se tulbură pentru acest lucru şi tot poporul se tulbură împreună cu el şi o mirare mare cuprinse norodul. Împăratul dădu îndată poruncă aspră să se afle de este în împărăţia lui o văduvă cu numele ce-i scris pe tablă în locul lui. Argaţii, nu peste mult timp, aduseră o femeie chiar din acel oraş, care purta numele de pe tablă.
Sărmana văduvă, tremurând de frică, se aplecă în faţa împăratului şi astfel grăi:
– Înălţate împărate! Eu nu-s de vină cu nimic… Eu sunt o femeie săracă şi, auzind că se ridică o biserică aici în oraş, m-a cuprins un dor să ajut şi eu cu ceva casa Domnului dar, neavând bani sau alt ajutor, am cules un braţ de iarbă verde şi l-am aşternut în calea Măriilor Voastre…
Auzind acest răspuns, împăratul se ruşină şi înţelese că Dumnezeu a făcut schimbarea numelui, ca să-i arate că orice faptă, fie cât de bună, se răstoarnă dacă o pui în căruţa trufiei.
din “Povestiri religioase”
Pr. Iosif Trifa
