Sibiul şi electrificarea României (V)
CRIZA DE APĂ ŞI HIDROCENTRALELE DE LA GURA RÎULUI
«În anii 1970, politica de industrialiare forţată a României a căpătat accente paroxistice. Deşi moştenise o apreciabilă bază industrială şi de bună tradiţie nici municipiul Sibiu nu a scăpat. Au fost amplificate fabrica de bere „Trei stejari” (1964, 1978), Întreprinderea de Confecţii „Steaua Roşie” (1965-1989), Uzinele „Independenţa” (1966-70, 1971-75, 1981-1990), întreprinderea de utilaje şi piese de schimb „I.U.P.S” (1986), întreprinderea de tricotaje „Drapelul Roşu” (1968-1972) (...), etc. Tot atunci a apărut o întreagă platformă industrială, cea de Est, cu noile secţii Balanţa II (1975), Independenţa II şi ICEMENERG (1976), I.R.E.S. Sibiu – S.U.C.R.E.E. (1982) .
Şi I.R.E.Sibiu a fost printre beneficiari: în anul 1977 a fost construită clădirea destinată Dispensarului Energetic de Întreprindere (D.E.I.) Sibiu, Coordonatorului de Menevre (C.M.) Sibiu şi laboratoarelor P.R.A.M. (...) Pentru a susţine ritmul dedezvoltare impus industriei trebuia suplimentată forţa de muncă: în cea mai mare parte a fost atrasă din mediul rural. Aşa au apărut cartiere întregi în Sibiu: Terezian (1963-65), Gh. Gheorghiu-Dej şi Hipodrom I (1965), Hipodrom II (1967-68), Ţiglari (1973), Hipodrom III (1974), Vasile Aaron (1975-89), Hipodrom IV (1976-77), Valea Aurie (1977), Ştrand II (1980-87). Drept urmare, între 1966 şi 1977 populaţia oraşului a crescut cu 37% (de la 109.515 la 151.005 locuitori). Pentru alimentarea noilor consumatori (industriali şi casnici) au fost construite staţiile de transformare (110/20 kV) Sibiu „Sud” (1972), Aeroport (1976) şi „Dumbrava (1984). (...) În acest context au apărut staţiile de transformare (11/20KV): Cisnădie (1973), Cârţişoara (1974), Dumbrăveni (1975), Orlat şi Mârşa (1976), Mediaş „Aurel Vlaicu” (1980), Agnita (1983) din judeţul Sibiu (...). Consecinţa acestei politici aplicată municipiului Sibiu a fost o creştere bruscă a necesarului de apă (atât pentru uz domestic dar mai ales pentru cel industrial). Singura soluţie pentru a compensa creşterea consumului era amenajarea râului Cibin. (...)»
Cronica Sibiului şi a electrificării României continuă descriind cum criza financiară a adus o reţetă miraculoasă: microhidrocentralele, dar şi cu aspecte mai puţin cunoscute despre emigrarea şi fuga saşilor, emigrarea şi fuga românilor şi un episod cu adevărat interesant în partea a X-a: „După 1989”. Un capitol este intitulat sugestiv: „Scad consumurile şi se înmulţesc furturile”
Aici se cuvine a aminti întreprinderile cu tradiţie din Agnita ce şi-au redus dramatic activitatea:
„Fabrica de Piele şi Încălţăminte Agnita FIPA (1873), 1400 angajaţi înainte de 1989, 300 în 1999; Fabrica de mănuşi şi ciorapi Agnitex (1926), 1850 angajaţi în 1989, 200 în 1999”. (...) „Pierderile nu au fost doar materiale. Numărul salariaţilor din judeţul Sibiu a scăzut între anii 1989-2011 de la 196.000 la 111.900 iar numărul pensionarilor ajunsese, în anul 2013, la 101.000. Şomajul a atins un maximun de 12,3% în 1999; dar , între 1990-2012, populaţia judeţului a scăzut cu 26%!!!. Rareori în istorie zona Sibiului a suferit atâtea pierderi! Considerând căderea consumului de electricitate dar şi durata, criza manifestată după anul 1989 a fost mai gravă decât cele înregistrate în timpul primului război, al marii depresii sau al celui de-al doilea răboi mondial.”
Ultimele capitole ale lucrării sunt:
„Avatarurile troleibuzului” – amintindu-se de cele 5 trasee şi 55 de troleibuze , care din 2006 au intrat în declin, pentru ca în 2010 să fie dezafectate „atât reţeaua cât şi staţiile de redresare”.
„Iluminatul Sibiului trece la program de criză” – criza financiară determinându-l pe «„Klaus Johannis, primarul municipiului Sibiu să afirme: „am deşurubat tot al doilea bec pentru a ne încadra în această cerinţă”. Evident că măsura a nemulţumit, populaţia asociind-o cu economiile impuse înainte de anul 1990. Din fericire, criza nu a ţinut mai mult de o lună” »
„Agonia tramvaiului” – în care se prezintă problemele tramvaiului: «„După dezafectările din anii 1966-1972, din tramvaiul sibian supravieţuise doar linia Cimitir – Dumbrava – Răşinari. (...) Însă, în anul 2008 a fost dezafectată vechea remiză de tramvaie din Răşinari, cu toate că împreună cu cea din Ghioroc (Arad) erau singurele din România aflate în mediul rural. (...) Încă din anul 2009, odată cu desfiinţarea liniilor de troleibuz din Sibiu, a fost pus sub semnul întrebării şi viitorul tramvaiului. În anul 2011 tramvaiul a fost scos din circulaţie. Temporar. Varianta transferului în administrarea comunei Răşinari este problematică având în vedere că remiza a fost demolată. În 1893 Carl Wolff visase ca tramvaiul să ajungă până la Cisnădie ...
Renunţarea la tramvai ar însemna distrugerea unuia dintre simbolurile Sibiului ...
Aici este momentul să-l cităm pe fostul director Sigmund Dachler care, în 1946, scria despre tramvaiul sibian: „o singură dată s-a întâmplat să nu funcţioneze în cei 42 de ani de existenţă, şi tramvaiul nu a circulat 1 1/2 zi. (...) Chiar dacă acum trece prin timpuri grele, sperăm că această societate va putea fi de folos şi în continuare, ducând mai departe cei 42deani de exitenţă în folosul oamenilor din oraş şi din împrejurimi”.
În anul 2002, o altă realizare a lui Carl Wolff fusese abadonată: calea ferată îngustă Sibiu-Agnita.”»
Prin referirea la calea ferată îngustă Sibiu – Agnita se încheie cea mai interesantă şi excelent realizată lucrare despre electrificarea Sibiului şi a României (partea a XI-a învăţământ, sport, artă şi epilogul-partea a XII-a, cu concluziile - îl invităm pe cititor să le lectureze) . Citind ultimele rânduri ne putem întreba, pe bună dreptate, care este continuarea şi cine trebuie să ne relateze această continuare: autorul, comunitatea sau administraţia? Indiferent cine ne va da răspunsurile la multele întrebări ce se nasc din această lectură vie, autorul - , ing. Marcel Stancu - trebuie felicitat şi încurajat să-şi continue demersul de cercetător şi de scriitor, lucrarea captivând prin claritate şi acurateţea stilului.
Reproducere selectivă din lucrarea: Marcel Stancu „Sibiul şi electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2013”, Editura Honterus Sibiu
Marius Halmaghi
