Cu vacile pe marginea drumului
Da’ să vedeţi ce-am păţit odată când m-am dus cu vaca me, Roşia, să o hărănesc pe marginea drumului care duce la Sighii. Iaca mă duc cu vaca şi când ajung lângă drum, unde era loc cu iarbă bună, dau peste Ana lui Vasile, o ştiţi voi. No, ca oamenii, ne-am pus pe povestit şi am tot povestit eu de-ale mele păţanii, ea de ale ei întâmplări din viaţă, ba necazuri, ba bucurii, câte nu are omul pe suflet? D’apăi, cum vă spui, ne-am tot spus noi de-ale noastre până Ană zâce speriată:
– Tulai, Ioane! Tu ştii unde suntem noi?
– D’apăi unde, tu Ana?
– Iaca suntem lângă Sighii, uite Sighiul! Tulai, da când om ajunge noi acasă, Ioane, că mă omoară barbatu’.
– Apăi, am ajuns până aici, om ajunge şi înapoi la Bârghiş, cumva, doar îs numa cincizeci de kilometri.
– Am întors vacile şi încet-încet şi vacile mâncând, iar noi povestind ba de una, ba de alta, până seara, când o venit ciurda în sat, am fost şi noi cu vacile acasă, iar Ana o scăpat şi de bătaie
Ioan Ghip
