top of page

Matei-Ilie a mers „acasă“

Vești bune în cazul lui Matei-Ilie, copilul abandonat la naștere în Spitalul Orășenesc Agnita. După ce luni de zile a stat într-un salon de spital fiind îngrijit de persoanlul medical, departe de cea care i-a dat naștere iar apot a dispărut fără urmă, bebelușul și-a găsit familie.

Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Matei-Ilie este crescut acum în condiții normale. „Copilul a fost încredințat unui asistent maternal, este foarte bine din punct de vedere medical“, a declarat pentru Gazeta Hârtibaciului, Andreea Păunescu, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu.

Este o etapă spre normalitate în viața copilului căruia, deși la naștere soarta i se anunța potrivnică, oamenii în mijlocul cărora a fost abandonat și-a strâns puterile pentru a-i oferi o exitență frumoasă.

Matei-Ilie s-a născut în 29 apricie 2014 la Spitalul Orășenesc Agnita, iar mama sa a dispărut imediat după naștere. Medicii, asistentele și infirmierele din Agnita s-au ocupat de atunci de bunăstarea sa, iar în 20 iulie un grup de tineri agnițeni l-au botezat. În urma materialului publicat de Gazeta Hârtibaciului în ediția Iulie, nu doar cei care îi purtau de grijă s-au îndrăgostit de el ci și mulți dintre cititori care s-au arătat fosrte interesați de soarta micuțului.

Cu toate că cercetările ulterioare desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au dat roade, mama pruncului fiind identificată, aceasta nu a fost interesată de soarta propriului copil, obligat astfel să crească în continuare printre străini.

Străinii sunt însă cei care îi arată dragoste. Pe lângă asistentul maternal alături de care este în prezent, Matei-Ilie se bucură în continuare și de dragostea și grija nașilor de botez. „Ne interesüm mai departe de soarta lui. Îl vizităm ori de câte ori putem. Recent am fost în vizită. Este bine și în siguranță“, spune unul dintre nași.

Matei-Ilie este doar unul dintre cazurile de abandon de la noi din țară. El a fost norocos să ajngă în mijlocul unor oameni sufletiști, însă numeroase sunt cazurile în care pentru copiii abandonați singurătatea devine critică, uneori fatală.


Bogdan Albu

Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page