top of page

De la Poliţie …

Luna care a trecut nu a fost, din fericire, prea bogată în evenimente în care să fie necesară prezenţa poliţiei. Din nefericire, evenimente care au avut loc au fost în mare parte deosebite.

Se pare că prezenţa agenţilor de poliţie care au acţionat pe linia respectării legislaţiei rutiere a dus la o relativă scădere a infracţiunilor pe această temă pentru că nu putem nominaliza decât câteva cazuri. Astfel au fost depistaţi, F.D. de 29 de ani din Agnita conducând un autoturism cu numere de înmatriculare false şi fără să posede permis de conducere iar V.S.I. de 32 de ani din Alţîna conducând un autoturism neînmatriculat. La Agnita, G.I. de 51 de ani din localitate în timp ce conducea un moped aflându-se sub influenţa băuturii – 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat – a pierdut controlul şi s-a răsturnat alegându-se, din fericire, doar cu escoriaţii la nivelul feţei iar la Chirpăr, în afara localităţii, dintr-o căruţă remorcată de un tractor condus de M.N.S. care nu poseda permis de conducere, a căzut din neatenţie M.N., care s-a ales cu traumatism cranio-cerebral acut închis şi traumatism toracic.

În fiecare toamnă gospodarii îşi fac provizii din munca de peste an. Doar că unii îşi fac din munca altora. Ca la Ighişul Vechi unde, de pe o tarla, au fost sustraşi peste 600 kg de porumb ştiuleţi. Din fericire hârciogul de ocazie nu a cărat imediat prada şi cei câţiva zeci de saci în care au fost ambalaţi ştiuleţii au fost găsiţi ascunşi în apropierea tarlalei. Dacă unii preferă să culeagă de pe câmp alţii iau direct din magazin, precum D.A. şi B.S. din Agnita care au sustras produse de aproape 150 lei din supermarket-ul Penny şi cărora li s-a organizat un flagrant de către poliţişti şi lucrătorii magazinului. Preferinţele altora se îndreaptă către produsele nealimentare, ca în cazul lui S.H. din Merghindeal, care a sustras de pe câmp din apropierea localităţii o ţeavă metalică pe care primăria din localitate intenţiona să o folosească la construirea unui pod în zonă. Sau ca în cazul lui T.A. de 62 de ani din Alţîna, care a fost depistat de poliţişti în urma unei acţiuni pe linie de silvicultură în timp ce tăia şi sustrăgea material lemnos.

La Nocrich, N.R. de 32 de ani din localitate l-a înjunghiat superficial pe concetăţeanul său N.G.A. de 31 de ani ca urmare a unei altercaţii spontane intervenite între cei doi. Victima a refuzat investigaţiile medicale. Tot o altercaţie spontană a avut loc la Chirpăr unde P.B.A. de 16 ani l-a lovit cu un obiect ascuţit pe W.M.A. de 17 ani, ambii fiind din Chirpăr. Victima a suferit o rană uşoară.

În urma unor neînţelegeri între soţi, A.O. din Coveş s-a autoincendiat suferind arsuri peste 50% din suprafaţa corpului iar R.S.M. de 41 de ani din Şomartin s-a sinucis cu un asomator pentru sacrificarea animalelor.

Pentru că tot suntem în preajma unor evenimente electorale menţionăm două incidente care au avut loc la Iacobeni şi Săsăuş unde materiale de propagandă electorală au fost îndepărtate din zona de afişare. Vă reamintim că astfel de evenimente cad sub incidenţa legii electorale iar vinovaţii pot fi aspru pedepsiţi pentru astfel de acţiuni. Îndepărtarea sau distrugerea de afişe, bannere sau alte materiale de propagandă electorală se poate pedepsi chiar şi cu închisoarea, în anumite cazuri.

Încheiem prin a menţiona reuşita lucrătorilor Postului de Poliţie Comunală Alţîna care au depistat pe raza localităţii pe M.M.A. de 15 ani din Sibot jud. Alba, minor plecat voluntar de la domiciliu şi dat în urmărire naţională. Acesta a fost predat poliţiştilor din Sibot pentru a fi redat părinţilor.

În speranţa că momentul electoral care urmează va trece fără incidente care să facă necesară prezenţa poliţiştilor vă reamintim că, totuşi, poliţiştii de pe Valea Hîrtibaciului sunt …


… Mereu alături de dumneavoastră !

Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page