top of page

AUZITE DE LA NEA’ ION

Nea Ion, vecinul, nu avea multă carte, doar câteva clase, cât să poată citi şi socoti puţinul din viaţă, dar când se apuca de povestit avea atâta fantezie încât te minunai de unde scoate atâtea perle. Iată ce ne-a povestit în câteva rânduri, stând la poartă cu vecinii, în zile de sărbătoare.

Tabacherele de argint

Într-o zi de duminică, stând pe scaun la poartă, cu mai mulţi vecini şi povestind despre viaţa noastră cotidiană, nenea Ion ne-a povestit o perlă de-a lui, o întâmplare din viaţa lui de tinereţe, de când a fost dus la cătănie pe front, în Rusia.

– Dragii mei, şi-a început nenea Ion povestea, când am fost pe front în Rusia, am văzut multe, am răbdat de foame, ne mâncau păduchii, că atâţia aveam de nu ştiam cum să scăpăm de ei. Ba câteodată, când aveam linişte, făceam întrecere cu păduchii, care fug mai repede pe foaia de hârtie, iar cine avea păduche mai iute, căpăta câte o ţigară. Ce să facem? Eram mâncaţi de păduchi şi împuşcaţi de ruşi. Da şi noi îi împuşcam!

De... război, că aşa îi în război. Mulţi şi-au lăsat oasele pe acolo, că nu-i mai ştie nimeni. Io am avut noroc şi uite-mă aici.

He, he... da’ cât am umblat până am ajuns acasă, mai mult pe jos, din fundul Rusiei! D’apăi, acolo în război, după cât că te împuşcă, nu prea îţi dădea nici de mâncare; da` mai rău era cu tăbacul, nu ne prea da, dar mai găseam pe la ruşii morţi, că aveau tabacherele pline cu tabac - „mahorcă” parcă îi ziceau ei - şi toate erau de argint.

Ce mi-am zis io? De ce să îngroape şi tabacherele cu rus cu tot? Aşa că le luam tabacherele de argint cu tăbac, că nu mai aveam.

Şi uite aşa, am tot luat, ba de la unul, ba de la altul, până mi-am umplut sacul de merinde cu tabacherele de argint. S-or fi adunat cam la optzeci de tabachere.

Când ne-o lăsat la vatră, am venit mai mult pe jos, sute de kilometri, dar tabacherele nu le-am lăsat şi am venit cu ele până m-am apropiat de satu` nost, cam pe la Tăul Bârghişului, de unde mai erau doi kilometri până acasă. Da’ tabacherele erau tare grele... Că le-am cărat sute de kilometri în schinare şi parcă nu mai puteam.

A făcut nenea Ion o pauză, cam lungă în povestirea lui, iar un vecin mai nerăbdător să afle ce şi cum cu tabacherele de argint, l-a întrebat:

– Da` tabacherele alea le-ai adus acasă? Arată-ne şi nouă una, să vedem ce ai cărat atâta amar de drum?

– D’apăi erau prea grele şi le-am aruncat în Tău Bârghişului.

Au râs toţi vecinii de perla lui nenea Ion, cu poftă pe când el sta îngândurat şi serios de parcă ar fi spus cel mai mare adevăr. Ioan Ghip

Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page